FOTO Mașină făcută praf in accidentul de la Satu Nou! Pasagerul a văzut moartea cu ochii!

0
2479

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare și echipaje specializate, la un accident rutier produs în localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus. La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism care lovise un cap de pod și se răsturnase într-un șanț.



Șoferul autoturismului fusese extras din automobil de ceilalți participanți la trafic, iar pasagerul era încarcerat într-o poziție extrem de periculoasă, orice mișcare greșită putând duce la moartea acestuia. Din autoturismul răsturnat se scurgea combustibil și diverși lubrifianți.


Pompierii militari au descarcerat victima, ulterior aceasta fiind preluată și evaluată de echipajul ambulanței SAJ. Ambele persoane implicate în accident, doi bărbați cu vârste de 60 și 52 ani, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Pompierii militari au asigurat măsuri PSI.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.