FOTO Vasluiul a fost, sâmbătă, capitala tenisului de masă. Peste 160 de participanți la turneu

0
268

Peste 160 de participanți din România și Republica Moldova au luat parte la prima ediție a Cupei ”Podul Înalt” la tenis de masă pentru amatori, competiție desfășurată simultan la 20 de mese de joc.

Turneul a reunit jucători de diferite niveluri de experiență, fiind structurat pe patru categorii valorice: Elite, Open, Avansați și Hobby.

Evenimentul a fost organizat de Asociația „Oamenii de lângă tine”, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, având ca principal obiectiv promovarea tenisului de masă și încurajarea sportivilor amatori să participe la competiții organizate.

648799485 1255942723396820 9073976758918342505 n 649081754 1255942366730189 7946965173243716288 n 649099163 1255940850063674 5069437951581285368 n 649143438 1255942136730212 2815857666242752651 n

”Mă bucur să văd un număr atât de mare de participanți la această primă ediție a Cupei Podul Înalt. Este o competiție care le oferă pasionaților de tenis de masă ocazia de a acumula experiență, de a se testa într-un cadru organizat și de a prinde încredere pentru participarea la viitoare turnee naționale. Consiliul Județean Vaslui susține astfel de inițiative care promovează sportul și un stil de viață activ”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan.

Potrivit organizatorilor, unul dintre obiectivele principale ale competiției este atragerea unui număr cât mai mare de vasluieni către practicarea tenisului de masă, un sport care câștigă tot mai mulți adepți la nivel local.