Local

FOTO, VIDEO Mesajul de ULTIMĂ ORĂ al primarului municipiului Bârlad, Dumitru Boroș! ”Începem numărătoarea inversă la șoseaua de centură”, spune edilul

COMUNICAT… ”Dragi bârlădeni, vineri am fost într-o nouă vizită pe șantierul variantei ocolitoare a Bârladului, căci dintre toate investițiile care se fac la Bârlad în momentul de față, aceasta este cea mai așteptată.

Personal, urmăresc fiecare pas care se face în evoluția acestei investiții, pentru că, așa cum știți, în această vară a debutat un alt mare proiect la Bârlad, cel de Mobilitate Urbană, cu un buget aproape la fel de mare ca cel al variantei ocolitoare.

Durabilitatea covoarelor asfaltice ce vor fi turnate în cadrul acestui proiect depinde de traficul auto care va rula pe străzi. Dacă mașinile de tonaj greu nu vor fi scoase din oraș, noile straturi asfaltice vor avea de suferit.

Așadar, iată cu ce vești vin de pe șantierul șoselei ocolitoare:

– stadiul lucrărilor a depășit 50%, acel prag de la care putem spune că începe numărătoarea inversă;

– pe traseul de 11 kilometri al variantei există șase poduri și pasaje; toate au fost ridicate și se lucrează la ele; constructorii spun că acestea sunt cele mai grele lucrări din cadrul investiției, pentru că execuția necesită foarte mult timp, migală, tone de fier beton și de ciment; în limbajul lor de specialitate, se numesc ”lucrări de artă”;

– încă este așteptat avizul final al noii gropi de împrumut, dar odată ce și această formalitate va fi depășită, vor începe transporturile de pământ pentru umpluturi; vorbim de sute și sute de camioane de pământ care vor ridica nivelul solului cu patru metri, pentru a ajunge la înălțimea podurilor de care vorbeam;

– va începe relocarea aducțiunii de apă de la Bădeana la Bârlad; și aici s-a bătut o vreme pasul pe loc din cauza lipsei unui echipament special pentru sudură, problemă care a fost rezolvată în cele din urmă;

– se fac continuu aprovizionări cu materiale, pentru a menține ritmul și se recupera din timpul pierdut.

Promit să vă țin la curent în continuare cu toate informațiile care contează în legătură cu evoluția variantei ocolitoare a Bârladului.

Vă urez o duminică frumoasă și liniștită!”

Primar Dumitru Boroș

VIDEO șosea centură

CITEȘTE și:

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

3 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

7 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

7 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

8 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

19 ore ago