FOTO, VIDEO Pește proaspăt pe mesele vasluienilor, de Buna Vestire, de la Ferma Salcia, din Cârja

0
2268

Câteva tone de pește, provenind din ferma Salcia, de la Prut, vor ajunge în aceste zile pe masa credincioșilor vasluieni. Tradiția spune că, cei care țin Postul Paștelui consumă pește în ziua de Buna Vestire pentru a-L imitape Hristos, care a mâncat peşte fript şi fagure de miere la scurt timp după Învierea Sa, ca să-şi încredinţeze ucenicii de acest fapt:

Ferma Salcia, din satul Cârja, la granița de est a Uniunii Europene, este administrată cu multă atenție de omul de afaceri Emil Savin, managerul general al grupului de firme Transmir.

Aici, tehnologiile se aplică exact cum scrie la carte, iar producția de pește este destinată atât piețelor din Moldova, la sărbătorile în care se consumă pește, cât și sătenilor, ca redevență pentru terenul de sub luciul de apă, spune Ovidiu Șelaru, administrator al fermei.

Despre activitatea de la Salcia, ne-a spus mai multe dl. Șelaru, pe malul fermei de unde s-a recoltat peștele. 

VIDEO – Interviu dl. Ovidiu Șelaru

În weekend, echipele de muncitori de la Salcia au recoltat multe tone de pește, astfel că multe familii vor pune pe masă preparate din pește proaspăt, produs în județul Vaslui. Merită felicitări conducătorii acestei ferme piscicole, pentru că reușesc să îmbine tradiția cu noul, respectând mediul înconjurător și făcând din aceste bălți un colț de rai, unic în România.