FOTOGRAFIE-DOCUMENT 30 de ani de la reînființarea CJ Vaslui! Cei TREI președinți care au scris istoria județului, după 1989!

0
1515




Dumitru Buzatu, Ion Manole, Corneliu Bichineț. Trei, din cei cinci, președinți de Consiliu Județean care au scris istorie, după Revoluția din 1989, conducând județul Vaslui cu determinare și dorința de schimbare în bine. Astăzi, instituția Consiliului Județean Vaslui a sărbătorit 30 de ani de existență, adunând în sala de ședințe cei care, din postura de consilieri județeni, vicepreședinți sau președinți au scris istoria acestor meleaguri, de la Revoluție încoace.









Ne-am amintit, astăzi, cu nostalgie de cei doi președinți de județ, care au lipsit de la reuniunea de la CJ, regretații Constantin Alexandru și Vasile Mihalachi, plecați în veșnicie cu câțiva ani în urmă. Pe 4 aprilie, s-au împlinit 30 de ani de la reînființarea Consiliilor Județene, cu rol de coordonare a activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

Însă, Consiliul Județean are o istorie de peste 150 de ani, timp în care a fost desființat de trei ori.

Pe 2 aprilie 1864 s-a votat legea pentru Consiliile Judeţene, în care principala menţionare era că în fiecare judeţ se statorniceşte un consiliu care se adună periodic şi reprezintă interesele locale, colective şi economice ale judeţului. În perioada comunismului, Consiliul Judeţean se numea Consiliul Popular Judeţean şi funcţiona după o lege din 1968.

Instituţia Consiliului Judeţean a fost desfiinţată în anul 1938, fiind reînfiinţată în anul 1949 şi desfiinţată doar un an mai tarziu, ca urmare a reorganizării administrative pe modelul raioanelor şi regiunilor. După evenimentele din 1989 s-a ajuns la actuala modalitate de funcţionare a Consiliului Judeţean Vaslui. În prima sa formă, Consiliul Judeţean, potrivit Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, se alegea de către un corp electoral format din totalitatea consilierilor locali din judeţ, după ce consiliile locale erau legal constituite.

”Au fost ani complicați. Nimeni dintre noi nu știam cu exactitate ce trebuia făcut, ajunși pe aceste funcții. Cu toții ne-am pus la bătaie capacitatea de înțelegere, pentru a pune în mișcare mașinăria administrativă. A trebuit să ne descurcăm, să găsim un anumit ritm de activitate, mai ales că totul era o noutate, la schimbarea unui regim. Astăzi, avem de-a face cu consilii care au un grad înalt de profesionalizare. Mulțumesc foștilor președinți, dlui Ion Manole, dl. Corneliu Bichineț, pentru tot ceea ce au făcut pentru județ și să păstrăm un moment de reculegere pentru cei care au plecat dintre noi”, a spus Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui.

Primul președinte de Consiliu Județean, în perioada 1992-1996, a fost prof. Constantin Alexandru, după care, în perioada 1996-2004, CJ Vaslui l-a avut la cârmă pe ing. Ion Manole. În perioada 2004-2008, președintele CJ Vaslui a fost prof. Corneliu Bichineț, iar din 2008 și până în 2012 județul a fost condus de Vasile Mihalachi. Din 2012 și până astăzi, județul Vaslui este condus de prof. Dumitru Buzatu.