Local

Gaz Est, cea mai performantă firmă a industriei vasluiene, laureată, din nou!, în Topul Național al IMM-urilor! Felicitări, d-le Adrian Tighici, manager general!

Compania vasluiana Gaz Est, una dintre cele mai performante firme din România, s-a clasat din nou în Topul national al Firmelor Private din România, fiind premiată la scenă deschisă la gala care a avut loc miercuri seara, la Ateneul Român. Gaz Est s-a situat pe poziția a doua în topul organizat de Consiliul Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii din Romania, la secțiunea ”cifră de afaceri întreprinderi mijlocii”, pentrtu rezultatele economice ale anului 2021.

De 6 ani, compania Gaz Est se clasează pe primele poziții în topul național al firmelor private. 

“Este o recunoaștere a rezultatelor economice, a muncii și perseverenței colectivului Gaz Est. Suntem în topurile naționale, pentru că am reușit să implementăm cu succes cele mai noi tehnologii. Pot spune că suntem o companie europeană, din toate punctele de vedere”, spune ing. Adrian Tighici, manager general al companiei vasluiene.

Evenimentul organizat la București, care precedează Topul Național al Firmelor, organizat de CCIR, premiază anual companiile românești care au înregistrat performanțe economice notabile și au adus valoare comunității și economiei românești, bucurându-se, totodată, de recunoașterea la nivel european și internațional din partea Uniunii Europene a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (SMEunited).

Pe lângă locul 2 ocupat la sectorul de profil, compania Gaz Est a fost premiată și pentru performantele economice, fiind printre laureații Topului. Iată și locurile, la nivel național și local, ocupate de compania Gaz Est, o firmă cu care ne mândrim.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

2 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago