Categories: ActualitateLocal

Gest ULUITOR al managerului Spitalului Municipal Huși! A salvat viețile răniților din accidentul produs în pădurea Dobrina!

Medicul Bogdan Popa, managerul Spitalului Municipal de Urgență ”Dimitrie Castroian”, din Huși, a făcut un gest care îl onorează, ca om și ca profesionist, salvând cele două persoane implicare în accidentul produs ieri în pădurea Dobrina. Chirurgul se îndrepta spre Huși, atunci când a observat că în fața sa tocmai se produsese un grav accident rutier, o coliziune dramatică între un BMW și o autoutilitară. Cele două persoane aveau nevoie de ajutor medical de urgență, așa că medicul a fugit într-un suflet la locul unde s-a produs coliziunea și a încercat să le salveze viața.

Până la sosirea ambulanțelor, managerul Spitalului Municipal Huși a reușit să stabilizeze cele două victime, dintre care una era în stare gravă, în comă. Răniții au fost preluați de ambulanțe și duși la Spitalul Municipal Huși. Acolo, chirurgul hușean a aflat că bărbatul care era grav rănit era soțul unei colege asistente. Pentru că starea sa era destul de gravă, rănitul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență de la Vaslui, acolo unde s-a reușit salvarea vieții acestuia.

Noaptea trecută, managerul Spitalului Municipal Huși a venit la Spitalul Județean și a cerut ca rănitul să fie transportat la Huși, acolo unde i se vor acorda în continuare toate tratamentele, pentru a se face bine. Pentru gestul făcut, de a salva viețile unor răniți, medicul și omul Bogdan Popa merită toată stima noastră. Felicitări, domnule manager!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

19 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

23 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

23 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

23 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

24 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago