Grădinița 8, din Bârlad, un vis împlinit pentru sute de copii

0
875

Micii elevi ai Grădiniței nr. 8 „Licurici” din Bârlad au început noul an școlar cu multe emoții, dar și într-o clădire nouă și mai mare.

Vestea că preșcolarii se vor putea reîntoarce în băncile noii lor grădinițe a venit în urmă cu mai bine de trei săptămâni și cu aproape două luni mai devreme de data la care trebuiau să se termine lucrările.

Proiectul investițional de la Grădinița numărul 8 a prevăzut o extindere a clădirii actuale, care prevede, la parter, o sală multifuncțională ce comunică direct cu clădirea existentă și o bucătărie cu spații anexe.

La etaj, unitatea are două săli de grupă cu grupuri sanitare și depozite noi. În curte a fost amenajat un modern loc de joacă pentru copii, cu dale de cauciuc dispuse pe strat de nisip. Valoarea finală a proiectului a fost de circa 5,5 milioane lei, cu TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

„Termenul de execuție a lucrărilor a fost de 16 de luni de la semnarea contractului de lucrări, numai că investiția a fost gata cu aproape două luni mai mai devreme.

Din acest motiv, trebuie să le mulțumim constructorilor care s-au mobilizat și împreună cu care am reușit să le facem o surpriză plăcută care acestei instituții de învățământ, părinților și în special preșcolarilor.

Astăzi am inaugurat investiția și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit și care au lucrat la acest proiect atât de necesar pentru grădinița numărul 8.

Tuturor celor care vor călca pragul noilor grădinițe le doresc mult succes în noul an școlar”, a declarat primarul Dumitru Boroș, prezent la deschiderea noului an școlar de la această unitate.

Alături de primarul municipiului Bârlad la inaugurarea noii grădinițe a fost prezent și prefectul județului Vaslui, Daniel-Garincha Onofrei, precum și inspectori școlari și directori de instituții de învățământ locale, care au în lucru obiective similare și abia așteaptă să se mute la rândul lor în casă nouă.