Grevă spontană la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, vineri dimineață. Sute de finanțiști refuză să mai lucreze după ce, spun ei, au fost mințiși de Guvern și mulți riscă să rămână fără locuri de muncă.
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală solicită păstrarea locurilor de muncă, a veniturilor şi a statutului propriu. Valică Berescu, liderul Sindicatului Finanțelor Vaslui, spune că sindicaliștii cer salarii egale – ”nu se poate ca, la Vaslui, să ai un salariu, iar la Bârlad, pe aceeași funcție și grad profesional, să ai alt salariu” – elaborarea unui Statut al Finanțistului, introducerea unei noi familii ocupaționale, Finanțe, în legea salarizării. În plus, nu sunt de acord cu noile măsuri de reorganizare anunțate de Guvern, prin care unele structuri din județ ar putea dispărea, gen Serviciul Finanțelor Publice Oraș Negrești.
Greva vine după ce, în 11 august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
”Nu știm cât va dura greva, refuzăm să lucrăm, la Vaslui, Bârlad, Huși sau Negrești, până ce nu vom fi ascultați la București și nu vor fi luate în calcul cererile noastre”, spune Berescu.
Unquestionably imagine that that you said. Your favorite justification seemed to be at
the web the easiest factor to have in mind of.
I say to you, I definitely get annoyed while people think
about concerns that they plainly do not realize about.
You managed to hit the nail upon the top
and also outlined out the whole thing with no need
side-effects , other folks could take a signal. Will likely be back to get more.
Thank you