Local

Hoți de cai, din comuna Solești, ridicați de polițiști. Au acționat noaptea

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 17 ani, din comuna Solești, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în noaptea de 16/17 iunie 2023, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi sustras de pe un șes din proximitatea localității Valea Siliștei, comuna Solești, două cabaline, lăsate la păscut peste noapte.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii, estimat la 6.000 lei, a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.

La data de 18 iunie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de persoanele cercetate a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 19 iunie 2023, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerilor.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

8 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

12 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

12 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

12 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

13 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

24 de ore ago