Sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, a continuat marți, 7 iulie, cu Sfânta Liturghie arhierească oficiată la Catedrala Episcopală din Huși, în prezența a mii de pelerini veniți din întreaga țară.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Pe parcursul întregii zile, credincioșii s-au închinat la moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, așezate spre închinare în curtea catedralei.
„Să devenim lumină într-o lume cuprinsă de întuneric”
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul de credință și curaj al Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.
„Suntem chemați să devenim mărturisitori ai luminii lui Hristos în această lume. Suntem chemați, asemenea Sfintei Chiriachi, să-L iubim pe Cel care ne-a iubit până la capăt”, a spus ierarhul.
Acesta a vorbit despre asumarea suferinței, despre importanța participării la Sfânta Liturghie și a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, dar și despre nevoia de a renunța la judecarea aproapelui și de a deveni o prezență vindecătoare în societate.
„Dacă nu știm să aducem soluții, măcar să nu osândim. Dacă nu știm să dăruim, măcar să nu luăm. Dacă nu știm să iubim, măcar să prețuim cât de puțin”, a spus Înaltpreasfinția Sa, în fața credincioșilor prezenți la Huși.
Episcopul Ignatie: „Să fim niște «duminici» de oameni”
La finalul slujbei, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, le-a mulțumit ierarhilor invitați pentru participarea la sărbătoarea hramului și le-a vorbit credincioșilor despre semnificația numelui Chiriachi.
„Numele său provine din limba greacă și înseamnă «Duminică». Despre oamenii buni și înțelepți se spune că sunt ca o duminică. Așa îmi doresc să fim cu toții. Având exemplul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, să fim niște «duminici» de oameni”, a spus Episcopul Hușilor.
Ierarhul a subliniat că duminica este asociată cu întâlnirea omului cu Dumnezeu, cu pacea și comuniunea, îndemnându-i pe credincioși să împărtășească celor din jur lumina și credința primite prin rugăciune.
În cadrul ceremoniei, Preasfințitul Ignatie i-a acordat Crucea eparhială „Episcopul Grigorie Leu” arhidiaconului Paul Loghin, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord, în semn de apreciere pentru activitatea sa.













