Utilaje agricole de peste 250.000 euro au ajuns la Fălciu, parteneriat româno-turc

0
76

Vești importante pentru agricultorii din județul Vaslui. În urma unor demersuri și discuții instituționale purtate în ultimele luni, comuna Fălciu a primit utilaje agricole în valoare de peste 250.000 de euro, prin intermediul Agenției Turce de Cooperare și Coordonare – TIKA. Vestea a fpst anunțată de dl. Eduard Popica, fostul prefect al județului Vaslui, cel care s-a implicat în discuțiile și negocierile purtate pentru acest ajutor important pentru Fălciu.

”În urmă cu trei luni, împreună cu domnul Adrian Solomon, deputat și președinte al Grupului de Prietenie Parlamentară România–Turcia, am avut o întâlnire oficială cu domnul Salih Yurç, coordonatorul TIKA (Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare) în România, în cadrul căreia am discutat despre posibilitățile de sprijinire a comunităților locale prin proiecte concrete și investiții utile pentru dezvoltarea agriculturii.
Iată ca aceste discuții încep să se materializeze.
În urmă cu câteva zile, în comuna Fălciu au fost trimise utilaje agricole în valoare de peste 250.000 de euro, un sprijin important pentru agricultorii și administrația locală. De asemenea, în perioada următoare, și comuna Puiești va beneficia de astfel de utilaje.
Acest demers reprezintă un exemplu clar al faptului că dialogul instituțional, colaborarea și parteneriatele solide pot aduce beneficii reale pentru comunitățile noastre.
Mulțumesc domnului deputat Adrian Solomon pentru implicare și susținere, precum și reprezentanților TIKA, Guvernului Republicii Turcia, dar și ambasadorului Turciei în România, domnul Kivac Altan pentru deschiderea și sprijinul acordat României și județului Vaslui”, anunță dl. Popica.
Primarul Neculai Moraru a mulțumit deputatului Adrian Solomon și dlui Eduard Popica pentru implicare, reprezentanților TIKA și Guvernului Republicii Turcia, dar și ambasadorului Turciei în România, Kivac Altan, pentru sprijinul acordat județului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.