Categories: Local

Hușenii vor avea cinematograf modern, din vara acestui an! Adio, drumuri la Iași sau Bârlad, pentru un film!

Începute în martie 2021, lucrările de modernizare, dotare și reabilitare ale cinematografului Dacia, din Huși, se vor încheia în vara acestui an, dă asigurări primarul municipiului, Ioan Ciupilan. Proiectul se ridică la o valoare de 1,1 milioane euro, fiind finanțat prin Compania Națională de Investiții.

”Din informațiile mele, lucrările vor fi finalizate în jurul datei de 1 iunie, pe baza discuțiilor purtate cu constructorul. Vom avea funcționale ambele săli de cinema, cunoscute de hușeni. Din vară, hușenii vor putea vedea aici cele mai noi filme, nu vor mai face drumuri lungi la Iași sau Bârlad, pentru filmul favorit”, dă asigurări primarul municipiului Huși.

Cinematograful Dacia, din Huși, a fost inaugurat în anul 1983, acum aproape 40 de ani. Acesta cuprindea două săli: „A” cu 300 de locuri și „B” cu 180 de locuri. Condițiile oferite pentru aceea vreme erau excelente, astfel că în sălile fostului cinematograf „Dacia” aveau loc și piese de teatru și alte spectacole artistice.
După 1990, din cauza unei întrețineri corespunzătoare, cinematograful a început să se degradeze accentuat. Din anii 1990, odată cu explozia televiziunii și apoi cu apariția internetului numărul de spectatori ai cinematografului a scăzut dramatic.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

8 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

12 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

12 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

12 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

13 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

24 de ore ago