Iată de ce Dănuț Crețu, primarul de la Muntenii de Jos, are toate motivele să fie votat un nou mandat!

0
532

PROIECTE… Comuna Muntenii de Jos a suferit o transformare totală, în ultimii ani, fiind acum de nerecunoscut. Sate asfaltate complet, drumuri de legătură modernizate, investiții în infrastructură.

Practic, localitatea situată la câțiva kilometri de Vaslui a devenit un mic orășel, cu tot ce înseamnă utilități: apă, canalizare, gaze. De asta, prețurile construcțiilor din zonă s-a dublat sau triplat, în ultimii ani, pentru că locuitorii au tot confortul de care beneficiază și orășenii.

Acum, în fața unui test electoral, primarul Crețu își prezintă realizările.

„Toate proiectele mari, ce au vizat lucrări de asfaltare, aducțiune de apă și canalizare, au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile.

După cum se știe, țara noastră a intrat în Uniunea Europeană în anul 2007, Primăria Comunei Muntenii de Jos fiind printre primele unități administrativ teritoriale care au accesat fonduri europene nerambursabile. Dacă analizăm proiectele accesate din 2008 încoace, se poate observa durata mare de implementare a proiectelor, în jur de trei ani, la care se mai adaugă, în medie, încă doi ani, de la întocmirea și depunerea documentației și până la semnarea contractului de finanțare.

Practic este greu să inițiezi, să depui și să implementezi un proiect în patru ani, cât ține un mandat de primar.

Iată și proiectele de modernizare ale comunei Muntenii de Jos, care au schimbat imaginea localității:

  • 1.Modernizare drum comunal DC 30 Muntenii de Jos – Mînjești – Tîrzii, alimentare cu apă și rețea canalizare – epurare în satele Băcăoani și Secuia,
    • contract din 29.09.2008
    • în valoare de 2.023.664 EURO,
    • durata contractului – 30 de luni.
  • 2.Achiziție buldoexcavator de către Comuna Muntenii de Jos, Județul Vaslui,
    • contract din 10.10.2013,
    • în valoare de 62.000 EURO,
    • durata contractului – 23 de luni.
  • 3. Modernizare drumuri comunale și străzi în Comuna Muntenii de Jos, Județul Vaslui,
    • contract din 23.08.2017
    • în valoare de 988.377 EURO,
    • durata contractului – 36 de luni
  • 4. Demolare corp existent și construire grădiniță în localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui,
    • contract din 25.05.2018,
    • în valoare de 499.674 EURO,
    • durata contractului – 36 de luni
  • 5. Modernizare drum communal DC8A sat Secuia, Comuna Muntenii de Jos, Județul Vaslui,
    • contract din 18.06.2018,
    • în valoare de 195.622 EURO,
    • durata contractului – 36 de luni”,

anunță primarul Crețu, contracte care totalizează peste 3,7 milioane euro.

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019