Vasluienii care, sâmbătă au ieșit la o plimbare prin parcuri sau la un grătar în aer liber vor avea un soc, duminică, atunci când vor ieși din case. Față de 23 de grade Celsius, cât s-a înregistrat sâmbătă, astăzi sunt doar 7 grade Celsius, cu 15-16 grade mai puțin.
Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au lansat o informare meteo de vreme deosebit de rece. Vasluienii vor avea parte de o vreme rece și ploi, după câteva zile cu temperaturi călduroase.
Informările sunt valabile în intervalul: sâmbătă ora 13.00 – marți ora 9.00. Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze în general de 45-55 de km/h și pe arii restrânse de peste 60 km/h.
Sâmbătă (în regiunile intracarpatice) și duminică (în cele de sud-est local) vor fi manifestări de instabilitate atmosferică. Mai exact, în unele zone din România vor fi averse posibil cu caracter torențial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină.
Vremea va fi deosebit de rece în toată țara începând de duminică. În noaptea de luni spre marți temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.
De asemenea, urmează să ningă la munte și se va depune și un strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea. În ziua de duminică dimineață vor fi precipitații mixte în Transilvania.
Atenționare meteorologică
Cod Galben: Interval de valabilitate: 9 aprilie, ora 13 – 9 aprilie, ora 21. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică. Zone afectate: Banat, Crișana și local în Transilvania și Maramureș.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu rafale de 55…65 km/h și pe arii restrânse de peste 70 km/h, vijelii, averse, descărcări electrice și izolat grindină.
Cod galben: Interval de valabilitate: 10 aprilie, ora 3 – 11 aprilie, ora 9. Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului. Zone afectate: la munte. La munte va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea.