GEST REPROBABIL… În ultimii ani, municipalitatea bârlădeană a făcut eforturi mari pentru a schimba fața orașului, pe partea de aranjamente stradale. Dar, la fel de adevărat este că au apărut și indivizi care strică totul, doar pentru că sunt certați cu legea și bunul simț.
Pe pagina oficială a Primăriei Bârlad, a fost postată poza unui individ, un tânăr la 30 și ceva de ani, care rupe un copac de pe marginea străzii, fără să-i pese de ceilalți. Ca atare, a fost postat un mesaj prin care primăria cere ajutorul comunității în a-l descoperi pe acest individ.
„Huliganismul se plătește!
Din nou, copaci plătiți din banii bârlădenilor rupți de un individ al cărui loc sperăm să nu mai fie în rândul celor civilizați!
Opinia publică locală și autoritățile competente au tot dreptul să sancționeze fără remușcări astfel de gesturi antisociale!
În scurt timp, identitatea personajului din imagini ar putea fi dată publicității, nu spre a-l supune oprobiului public, cât pentru a arăta că oricine își bate joc de banii publici și de munca semenilor este imediat identificat!
În acest caz, mulțumiri unui concitadin din zona în care s-a produs incidentul!”,
anunță reprezentanții primăriei.