Incendiu DEVASTATOR la Docani, Vinderei! Scenă șocantă în curtea în care s-a produs incendiul! Și-a dat singur foc la casă!

În această noapte, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Docani, comuna Vinderei.

La sosirea echipajelor de intervenție, chiar la intrarea în curte a fost găsită o persoană grav rănită, care prezenta leziuni majore în zona gâtului și a antebrațelor. Victima, un bărbat în vârstă de 61 ani, a fost preluată de echipajul ambulanței SMURD, a fost stabilizată și transportată la CPU Bârlad.

Pompierii militari au intervenit pentru lichidarea incendiului care se manifesta în locuință și o anexă gospodărească, existând pericolul de propagare la o altă anexă gospodărească. După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Au ars aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, patru uși,  cinci ferestre, diverse piese de mobilier, produse textile și documente.

S-au degradat aproximativ 20 metri pătrați acoperiș, 40 metri pătrați planșeu, 60 metri pătrați tencuială, diverse piese de mobilier și produse din material plastic.

Au fost salvate două camere ale casei și o anexă gospodărească.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a surselor de aprindere.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

19 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

23 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

23 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

24 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

24 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago