Incendiu la un bloc din Bârlad, noaptea trecută, 50 de locatari au fost evacuați

0
628

La ora 2.09,, pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 într-un bloc de locuințe din municipiul Bârlad.

Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, încadrate cu 15 militari.

La sosirea echipajelor la fața locului, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului, cu degajări mari de fum atât în interiorul apartamentului afectat, cât și pe casa scării, punând în pericol locatarii imobilului.

Pentru siguranța cetățenilor, au fost evacuate de urgență 50 de persoane, dintre care o persoană a suferit un atac de panică iar ulterior i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul de prim ajutor.

Intervenția promptă a pompierilor bârlădeni a permis localizarea și lichidarea incendiului în scurt timp, fiind evitată extinderea acestuia la celelalte apartamente.