
Pentru vasluienii care, în ultimii ani, nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat începe o perioadă agitată. Și asta pentru că a fost deja dat startul înscrierilor pentru sesiunea din toamnă. Astfel, cei care doresc să fie posesorii și unei diplome de Bacalaureat, se pot înscrie la examen.
Calendarul pentru sesiunea august – septembrieeste următorul:
19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe.
16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale la bacalaureat 2021