INCONȘTIENT! Un tată a pus-o la volan pe fiica sa, de 19 ani, deși aceasta nu avea permis de conducere

0
1179

Gest incredibil al unui tată din Oșești, care și-a pus fiica în pericol, după ce a lăsat-o să conducă, deși fata nu avea permis de conducere. În ziua de 27 aprilie 2025, ora 16.30, polițiștii Secției 2 Poliţie Rurală Vaslui au oprit pentru control, în comuna Oșești, un autovehicul, condus de către o tânără, în vârstă de 19 ani, din localitatea respectivă.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit faptul că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat tinerei pentru a fi condus pe drumurile publice de către tatăl acesteia, un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism, deși cunoștea faptul că aceasta nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a celor două persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice”.