BLOCAJ TOTAL… Primarul Municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a anunțat ieri, după ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, că este pentru a doua oară în ultima jumătate de an când majoritatea consilierilor locali au blocat prin vot o serie de alocări bugetare, urgente pentru localitate.
„După ce, la început de an, consilierii PSD au refuzat să voteze bugetul orașului invocând tot felul de pretexte, acum recidivează și se opun unor alocări urgente.
Pentru că nu au votat rectificarea de buget propusă, acum nu putem aloca bani pentru alegerile locale, lucru nemaiîntâlnit nicăieri, pentru măturatul stradal, pentru programul de reparații anuale a străzilor și trotuarelor, pentru achiziții la unitățile de învățământ și, cel mai grav, pentru dotări cu aparatură medicală la spital.
Aici suntem în pericol de a pierde 2,7 milioane lei de la Guvern pentru că nu alocăm cota de cofinanțare, care este de doar 300.000 lei.
Dar, se pare că cei care s-au opus, respectiv consilierii locali Apostu, Bunea, Gîlea, Huiban, Miron-Feraru, Motrea, Popa, Răducanu, Roșca și Tiron, au în continuare de respectat ordine de partid, în loc să asigure funcționarea administrației publice locale în interesul cetățeanului”,
a declarat primarul Dumitru Boroș.
Discuțiile pe proiectul rectificării bugetare vor fi reluate săptămâna viitoare, mai exact luni, 31 august, când va avea loc o ședință extraordinară de consiliu local.