Individ din Dănești, fără permis de conducere și beat la volan, reținut de Poliția Negrești

0
2080




Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reținut un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Dănești, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.









În ziua de 28 decembrie 2023, la ora 15.03, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în comuna Rebricea, s-a produs un eveniment rutier, fără victime omenești și că unul dintre autoturismele implicate ar fi părăsit locul de producere.

Deplasat în temeiul sesizării, un echipaj de poliție al Secției 6 Poliție Rurală Negrești a căutat și depistat, pe drumul comunal DC 152, în satul Bolați, comuna Rebricea, autoturismul implicat, înmatriculat în județul Vaslui. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului autoturismului și că bărbatul de 48 de ani, din comuna Dănești, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe 3 ianuarie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reținut persoana bănuită, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.