Local

Informație-ȘOC: în județul Vaslui, umblă liberi 14 urși, în acest moment?

Ultimele luni au adus în atenție un fapt care nu s-a petrecut în județul Vaslui de zeci, poate că sute de ani. Prima dată, s-a anunțat că urmele unor labe de urs au fost descoperite în zona comunei Tăcuta, în urmă cu un an. Pe urmă, a apărut povestea cu ursul prins în laț la Pădureni, Oșești, în urmă cu o lună.

Și, de aici a pornit tăvălugul.

Un urs a fost semnalat la Ursoaia, Ivănești, un altul a fost semnalat pe dealurile din Zona Industrială, iar duminică seara a fost semnalat un pui de urs în zona Rediu, lângă Vaslui. Mesaje Ro Alert, autorități puse în alertă, vasluienii sunt buimăciți. Cum a ajuns ursul într-o zonă ca Vasluiul, fără munți, doar cu dealuri de câteva sute de metri înălțime?

Surse din rândul vânătorilor au declarat, pentru Vasluianul.ro, că ar fi vorba de un număr important de urși care ar hălădui prin pădurile sau pe dealurile noastre, în aceste zile, între 10 și 14 astfel de exemplare. Informația este cu adevărat șocantă și face ca autoritățile să fie foarte prudente, câră vreme urșii au nevoie de apă și de hrană, mai greu de procurat în pădurile vasluiene.

Rămâne de văzut ce măsuri se vor întreprinde în perioada următoare, pentru că, dacă informația se dovedește a fi adevărată, avem de-a face cu o migrație a urșilor din zonele lor tradiționale, alungați de construcțiile care nu contenesc în munți, către zonele de deal și câmpie.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

10 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

14 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

15 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

15 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago