IPJ VASLUI, BĂTAIE OȘEȘTI Dosar penal pentru agresoarea bătrânei de 63 de ani

IPJ Vaslui

La data de 28 august 2023, ora 21.33, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, de către o femeie în vârstă de 63 de ani, din Oșești, județul Vaslui, cu privire la faptul faptul că, în aceeași zi, anterior apelului, în localitatea/comuna Oșești, ar fi fost agresată. În plângere a fost indicat și un prezumtiv autor, vecină a apelantei.

Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat și dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Adrian Preda

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

9 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

11 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

13 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

16 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

18 ore ago