Local

IPJ VASLUI, Cazul celor trei morți de la Stefan cel Mare: Dosar penal pentru ucidere

*IPJ Vaslui*

La data de 9 februarie 2024, ora 13.31, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-o locuință din localitatea/comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, sunt două femei decedate, probabil intoxicate cu monoxid de carbon.

În urma cercetărilor efectuate, de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, în locuință au fost identificate cadavrele a trei persoane, femeile indicate în sesizare și un bărbat.

Totodată, o altă femeie, în vârstă de 30 de ani, ce prezenta tulburări psihice, a fost depistată în locuință, și a fost internată, pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale, la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Cadavrele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzelor deceselor.

În cauză, a fost deschis dosar penal și sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Adrian Preda

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

2 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

5 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

7 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

9 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

11 ore ago