Local

ISU Vaslui: Pompieri răniți, după o ciocnire între un TIR și o autospecială în misiune, la Roșiești Gară

Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut, luni seara, pe drumul județean care leagă DE 581 de comuna Vutcani.

ISU Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale, între care două ambulanțe SMURD, pentru evacuarea, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DJ 244A, în apropiere de localitatea Gara Roșiești, comuna Roșiești.

În accident au fost implicate două autovehicule, un autotren și o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Vaslui. În autospeciala de stingere cu apă și spumă se aflau șase subofițeri. Doi dintre aceștia au fost răniți, fiind diagnosticați cu traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale și traumatisme ale membrelor superioare și inferioare.

La sosirea echipajelor de intervenție, pompierii se autoevacuaseră, erau conștienți și cooperanți.

Persoanele implicate în accident au fost evaluate și au primit prim ajutor calificat la fața locului. Două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Pompierii răniți sunt conștienți, cooperanți și stabili hemodinamic.

Echipajul de pompieri se deplasa cu autospeciala de stingere cu apă și spumă la o intervenție pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o o locuință din localitatea Vutcani.

După producerea accidentului rutier, la locul incendiului s-au deplasat reprezentanții SVSU Vutcani. Pompierii voluntari ajunși la intervenție au constatat că incendiul nu se manifesta la nicio locuință, ci la niște gunoaie depozitate pe un câmp.

”Facem un apel către cetățeni să nu apeleze în mod eronat la numărul unic pentru situații de urgență.

Precizăm că autospeciala de stingere cu apă și spumă se deplasa la intervenție folosind semnale acustice și luminoase.

Conducătorul autospecialei, un subofițer în vârstă de 49 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările vor fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași”, anunță ISU Vaslui.

COMUNICAT IPJ VASLUI

Astăzi, 1 iulie 2024, ora 18.36, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul județean DJ 244 A, în extravilanul comunei Roșiești, județul Vaslui, în care a fost implicată o autospecială a ISU Vaslui și în urma căruia au rezultat două victime.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane, cadre ISU Vaslui, tineri în vârstă de 23 de ani, care au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autospecialei, bărbat de 49 de ani, cadru ISU Vaslui, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Având în vedere calitatea persoanelor implicate, cercetările urmează a fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași.

Adrian Preda

Recent Posts

Motocicliștii din toată România sunt așteptați la Motor Fest Vaslui, ediția a II-a. Concerte de excepție, tombolă, voie bună

În zilele de 19 și 20 iulie, la Vaslui, la Complexul Tunca, din Zona Industrială,…

2 ore ago

EVALUARE NAȚIONALĂ Vaslui: Nicio medie de 10 în județ, suntem la coada clasamentului național

Au fost făcut publice datele de la evaluarea națională 2024. Statistic, cele mai multe medii…

5 ore ago

Duminică, Brâul Maicii Domnului ajunge la Vaslui. Marți și miercuri, bârlădenii se vor închina la Brâul Maicii Domnului

Anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va fi adusă, din Grecia, de la…

16 ore ago

Când vom merge la vot, la prezidențiale și parlamentare? Marcel Ciolacu: Joi prezentăm variantele

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta…

17 ore ago

Nicolae Ciucă: Sunt singurul om politic care a demonstrat că are onoare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că este "singurul om politic" din România care a demonstrat…

17 ore ago

Vasluienii își pot lua rămas bun, miercuri, de la prof. Brândușa Dobriță. Drum lin spre lumină, doamna profesoară!

Astăzi, timp de câteva ore, trupul neînsuflețit al regretatei profesoare Brândușa Dobriță va fi depus…

17 ore ago