Eveniment

Jandarmii vasluieni, la datorie, de Sărbătorile Pascale! Peste 200 de jandarmi, mobilizați în aceste zile

În perioada 14 – 18 aprilie, Jandarmeria Vaslui va asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele ce vor avea loc în spațiul public pe raza județului, iar prin măsurile pe care le-am pregătit vom avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă perioada sărbătorilor în condiții de siguranță.
Pentru siguranța cetățenilor, peste 200 de jandarmi vor fi la datorie, astfel vor fi intensificate măsurile de patrulare în zonele aglomerate pentru prevenirea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
În noaptea de Înviere, alături de polițiști, polițiști locali și pompieri, pe timpul oficierii slujbelor religioase, vom fi prezenți pentru a asigura măsurile de ordine în zona lăcașelor de cult din localitățile Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești precum și în zona mânăstirilor Florești, Moreni, Mălinești, Movila lui Burcel și Bujoreni.
În atenția jandarmilor vor fi și partidele de fotbal ce se vor desfășura la Stadionul Municipal Vaslui. Astfel, vineri vor fi asigurate măsurile de ordine la un meci din cadrul ligii a-III-a, iar luni la Finala Cupei României, faza județeană.
Pentru prevenirea apariției unor situații conflictuale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, recomandăm cetățenilor să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine și să coopereze cu acestea, să evite implicarea în conflicte, să acorde o atenție sporită obiectelor personale, să adopte un comportament civilizat, iar dacă sunt însoțiți de copii să ii supravegheze cu atenție,.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui urează tuturor celor care sărbătoresc în acest sfârșit de săptămână Învierea Domnului, Sărbători liniștite cu pace și bucurie!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

9 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago