
Meteorologii au anunțat un nou val de ploi pentru Vaslui și au plasat județul sub Cod Portocaliu. Astfel, în intervalul 20 iulie, ora 10.00 – 21 iulie, ora 3.00 este așteptată instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. De asemenea, ploile vor afecta cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35 – 50 l/mp și izolat peste 60 – 80 l/mp.