Categories: JudiciarLocal

La 64 de ani, un vasluian și-a snopit în bătaie familia!

AGRESOR… Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, violare de domiciliu și distrugere.

În data de 30 mai a.c., oamenii legii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Vaslui, a provocat scandal la locuința fiului său, și-a agresat nora și soția și a spart geamul de la ușa de acces în locuință.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că persoana bănuită locuiește în același imobil cu nora sa, o femeie în vârstă de 29 de ani, imobilul constând în două locuințe cu intrări separate.

Într-o parte a imobilului locuiește bărbatul în vârstă de 64 de ani cu soția sa, iar în cealaltă parte locuiește nora împreună cu unul dintre fii persoanei bănuite.

În cursul serii de 30 mai a.c., în jurul orei 21:00, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, persoana bănuită a spart geamul de la ușa de acces în locuința nurorii sale, a pătruns în interiorul acesteia și i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu un corp contodent.

În apărarea acesteia a sărit soția persoanei bănuite, care la rândul său a fost agresată fizic, bărbatul proferând amenințări la adresa ambelor femei”,

anunță IPJ Vaslui.

Citește și: Bătaie cu pari la Băcești un combatant a ajuns la spital

Din concluziile provizorii ale examinării medico-legale ale femeii în vârstă de 29 de ani rezultă că aceasta prezintă leziuni ce necesită 35-40 zile pentru vindecare.

În urma probatoriului administrat, pe 3 iunie, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Ieri, bătăușul a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago