La Huși, un program revoluționar pentru ajutorarea persoanelor vârstnice

0
346




GEST DE TOATĂ LAUDA… Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși oferă, prin Așezământul Social „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” din Huși servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din municipiul Huși.









„Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Așezământul Social „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local și Direcția de Asistență Socială Huși, vine în sprijinul vârstnicilor singuri, dependenți, cu venituri reduse, oferindu-le servicii sociale și de îngrijire la domiciliu.

Programul se intitulează „La bătrânețe nu ești singur!” și oferă următoarele servicii: comunicare și îndrumare, sprijin și consiliere pe probleme de sănătate, efectuarea cumpărăturilor și activități gosopdărești, ajutor în procurarea și prepararea hranei, activități de menaj, deplasare la instituțiile necesare, precum și alte activități de consiliere socială și spirituală”,

a menționat părintele Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Mai multe detalii pot fi obținute la numerele de telefon 0766590222 (D-na Felicia Trofin – coordonator) și 0761430946 (Roxana Adriana Mihai – asistent social).