La Murgeni, ca la Pungești pe vremuri!

0
506




NE-AM ÎNTORS ÎN TIMP… În 2013, în plin război al manifestanților anti-Chevron cu organele de ordine, conducerea IPJ Vaslui emitea o dispoziție prin care comuna Pungești devenea „zonă specială de siguranță publică“, fapt ce presupunea controlul strict al oamenilor și vehiculelor care tranzitau localitatea.









Această dispoziție era dată în baza unui ordin al Ministerului Administratiei și Internelor, conform căreia în zona Pungești se suspenda statul de drept, având ca justificare „concentrarea fenomenelor infracționale”.

La aproape opt ani de la acele evenimente cu un puternic impact social, județul Vaslui se găsește iar în situația în care o altă localitate, de data aceasta în sudul județului, este considerată zonă de siguranță, iar Poliția și Jandarmeria preiau frâiele siguranței publice.

Asta, deoarece orașul Murgeni a fost declarat, în mod oficial, zonă specială de siguranță publică de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, după ce în zonă au avut loc o serie de conflicte sângeroase între clanuri de romi.

Potrivit reprezentanților IPJ, în Murgeni s-au suplimentat forțele de ordine care efectuează patrulări, având în vedere că există riscul ca violențele să escaladeze.

„Având în vedere riscul criminogen, pe raza UAT Murgeni a fost constituită o zonă specială de siguranță publică, fiind suplimentate efectivele de ordine și siguranță publică. În zonă sunt mobilizați polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali”,

spune purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Există o bază legală pentru această decizie? Se pare că da. Ordinul 60 din 2010 al Ministerului Administrației și Internelor arată în ce condiții se poate institui o zonă specială de siguranță publică:

Art. 12:

  • (1) Prin dispoziția șefului poliției municipale/orășenești, în mediul urban și rural se pot constitui zone speciale de siguranță publică, în care se instituie dispozitive suplimentare de ordine și siguranță publică, folosindu-se inclusiv personal de la alte formațiuni ale poliției – investigații criminale, detașamente de intervenție rapidă etc.
  • (2) Constituirea zonei speciale de siguranță publică are loc atunci când pe un spațiu restrâns se concentrează un fenomen infracțional – violențe, trafic și consum de droguri, prostituție etc.
  • (3) În momentul în care cauzele ce au determinat constituirea zonei speciale de siguranță publică au fost înlăturate, măsurile speciale luate încetează.

Cât va ține situația aceasta la Murgeni? Depinde doar de clanurile de romi din zonă, dacă vor înțelege că legea este pentru toți românii.

Vasluianul.ro – Dosar Murgeni

[smartslider3 slider=”18″]