Categories: Covid-19Local

La Stănilești, Ferești și Vetrișoaia, măsuri dure! Toți cetățenii vor purta mască în aceste comune!

MĂSURĂ EXTREMĂ… Ieri, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a luat decizii extrem de dure pentru trei comune vasluiene, ca urmare a modificării ratei incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 de locuitori. Este vorba de o perioadă de 14 zile, iar localitățile afectate sunt Ferești, Stănilești și Vetrișoaia.

Iată deciziile adoptate ieri, decizii care vor trebui respectate de toți locuitorii din aceste comune, începând cu data de 4 noiembrie 2020, ora 00.00:

  • 1. obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
  • 2. Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise vor afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție.
  • 3. Activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  • 4. În condițiile pct. 3, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
  • 5. În condițiile pct. 3, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.
  • 6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.
  • 7. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.
  • 8. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

17 minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

27 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

35 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago