Categories: Actualitate

La un pas de crimă, din gelozie! Și-a prins nevasta cu altul și a pus mâna pe cuțit

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Alexandru Vlahuță, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 12 august bărbatul ar fi mers la locuința unui bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Buda, județul Vaslui unde se afla soția sa, o femeie în vârstă de 56 de ani. Acesta ar fi pătruns fără drept în imobil și a agresat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuțit în zona membrelor superioare. În urma loviturilor, femeia a necesitat acordarea de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Municipal Bârlad.

Zilele trecute, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de bărbatul în vârstă de 59 de ani măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.      

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago