Local

Legea dialogului social, inițiată de deputatul bârlădean Adrian Solomon, a fost publicată în Monitorul Oficial! ”Sunt 11 ani de luptă ai PSD”, afirmă parlamentarul

Pe 22 decembrie, în ajun de Crăciun, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea dialogului social. Asta după ce, pe 19 decembrie, președintele României a promulgat prin decret legea votată de Parlament și care va avea numărul 367/2022.

Este o lege inițiată de deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, alături de fostul său coleg și ministru pentru Dialogul Social, Gabi Petrea.

”Celebrul plx 715/2018 este cel mai dezbătut proiect legislativ din ultimii ani. Cu peste 20 de ședințe a câte 7-8 ore, am reușit împreună cu partenerii sociali din confederațiile sindicale și patronale să trecem prin dezbatere și vot în parlament pentru PRIMA dată o lege care reglementează dialogul social bi si tripartit, modul de organizare a sindicatelor și patronatelor, contractele colective de muncă, conflictele de muncă etc. Legile anterioare care reglementau domeniul au fost adoptate în 2003 și 2011, prin asumarea răspunderii de către guvern.

Se incheie astăzi 11 ani de luptă a PSD, împreună cu sindicatele, de a elimina din legislație Legea 62/2011. Este o victorie pentru toți actorii dialogului social.

Mulțumesc: BNS și dlui președinte Costin, Cartel Alfa și dlui presedinte Hossu, CNSRL Frăția și dlui presedinte Bărăscu, Confederației patronale Concordia și dlui Burnete, tuturor celorlalți parteneri de dezbatere. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc tuturor colegilor mei, dlui președinte Marcel Ciolacu și liderilor tuturor grupurilor parlamentare.

România avea nevoie de o nouă lege pentru dialogul social și de o relansare reală a dialogului bipartit între sindicate și patronate”, a spus deputatul Solomon.

mambutul

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

18 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

35 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago