Ludovic Orban, în fața liberalilor vasluieni: ”Nu există pesediști care să mă fi atacat mai mult în ultimele 6 luni, așa cum o fac unii colegi de-ai mei pe Facebook”

0
366

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, în şedinţa Comitetului Director al organizaţiei județene Vaslui, că se consideră capabil să conducă în continuare partidul, afirmând că „poartă o răspundere foarte mare pentru destinul PNL”.

Orban a spus că s-a hotărât greu să candideze pentru un nou mandat şi a dezvăluit că şi-a făcut un bilant atât material cât şi al vieţii de familie, constatând că nu a câştigat nimic în cei patru ani de mandat.

„Chiar dacă unii zic că nu mai am benzină, eu vă spun că am o energie care, poate, unii de 30 de ani, de 40 de ani nu o au. Şi am ceva în plus, din cauza experienţei şi a faptului că am căutat permanent să învăţ, a faptului că am trecut prin, practic, toate etapele, de la consilier local, viceprimar, secretar general de instituţie, minister, nu zic în partid…

Să nu credeţi că eu am aterizat brusc în conducerea naţională a unui partid fără să fi trecut prin munca de jos. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să fac campanie electorală la firul ierbii. Şi acuma, ca preşedinte de partid, dacă nu m-am dus să lipesc afişul la 12 noaptea, să simt mirosul de aracet şi mai ales să simt cum echipa porneşte bătălia pentru câştigarea unor noi alegeri nu mă simt bine, nu simt că e campanie”, a susţinut Ludovic Orban.

”Există o tensiune în competiția asta, deși mi-aș fi dorit-o altfel. Nu cu atâta tensiune… Dacă vă uitați pe paginile de Facebook ale unor colegi de-ai mei parcă nici nu ar fi colegii mei de partid. Cred că nu există pesedist care săp aibă mai multe atacuri împotriva mea în ultimele 6 luni, decât unii colegi de-ai mei care o dau toată ziua pe Facebook că ”Ce nu face Orban”, președintele Partidului Național Liberal, ales de Congres. Nu asta e important. Important este deznodământul. Pe 25 septembrie, nu-l alegem pe dl. Tătaru în conducerea partidului, ci ne alegem președintele PNL. Cine este cel mai bun? La asta trebuie să vă gândiți”, a spus Orban, în fața unui auditoriu din care au lipsit persoane importante din PNL Vaslui, precum primarul Bârladului, Dumitru Boroș sau senatorul PNL de Vaslui, Iulian Bîca.

Orban a amintit că a preluat filiale în situaţii proaste şi a urcat „pas cu pas, treaptă cu treaptă”.

„Sigur că nu m-am aşteptat să am un contracandidat şi cu atât mai puţin un contracandidat care, practic, a fost partenerul meu şi omul care a crescut în patru ani ca Făt Frumos, fiind vicepreşedinte, lider de grup la Senat, ministru de Finanţe şi premier. Asta e. Nu întotdeauna noi ne alegem situaţia”, a adăugat președintele PNL.