La împlinirea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Ștefan cel Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Mădălin Căciulă, a transmis un mesaj de omagiu în memoria celui considerat unul dintre cei mai mari conducători ai Moldovei.
Oficialul a subliniat rolul esențial pe care Ștefan cel Mare l-a avut în istoria românilor, evocând curajul, înțelepciunea și credința care i-au marcat lunga domnie.
„Astăzi, la împlinirea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Ștefan cel Mare, am adus un pios omagiu marelui voievod, apărător neînfricat al Moldovei, conducător vizionar și simbol al credinței, al demnității și al vitejiei românești. Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice la 2 iulie 1504, după o domnie glorioasă de 47 de ani, lăsând în urmă o moștenire care dăinuie peste veacuri.
Prin curajul, înțelepciunea și dragostea sa de țară, a rămas pentru totdeauna unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc și un model de devotament față de țară și credință. Veșnică recunoștință marelui voievod!”, este mesajul transmis de dl. Căciulă.
Ștefan cel Mare a domnit între anii 1457 și 1504, fiind unul dintre cei mai importanți voievozi ai Moldovei. Victoria în numeroase bătălii, apărarea creștinătății și ctitorirea a zeci de biserici și mănăstiri i-au adus un loc de cinste în istoria României. În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, fiind cinstit ca Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.













