Mai puteți obține ajutorul de minimis, pentru producția de roșii, până la 1 iulie!

0
274




O ȘANSĂ PENTRU LEGUMICULTORI… În urmă cu câteva zile, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Hotărârea 463/2020, prin care se completează HG 248/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” pentru anul 2020.









Noul document anunță că termenul de valorificare a producției de tomate obținută în spații protejate a fost prelungit până la data de 1 iulie 2020, inclusiv.

Astfel, valorificarea producției de minimim 3.000 kg tomate se va face până la data mentionată anterior iar, ca și excepție, pentru cererile depuse până cel târziu la data de 15 mai inclusiv, producția se va valorifica până la data de 1 iulie anul curent, inclusiv.

„Reamintim faptul că documentele justificative, care vor atesta valorificarea producției de tomate în primul semestru al anului 2020, vor fi: bonul fiscal, factura fiscală, fila / filele din carnetul de comercializare.

Ȋn ceea ce privește încasarea acestui ajutor de minimis, potențialii beneficiari înregistrați în Registrul unic vor avea obligația de a depune la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui, documente justificative care vor atesta valorificarea producției de tomate obținută din spațiile protejate, până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, precum și copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat la zi și avizat de Oficiul Fitosanitar Vaslui”,

spune directorul executiv al DADR Vaslui, Gigel Crudu.