Hușenii vor scăpa de coșmarul miilor de TIR-uri care tranzitează orașul, an de an, și care sunt o povară, atât pentru localnici, cât și pentru administrația locală. ”Varianta de ocolire a municipiului se va face, după o lungă așteptare”, a declarat ing. Ioan Ciomaga, managerul general al companiei Viacons Rutier Huși.
Prezent la recepția drumurilor asfaltate din comuna Bogdănești, cunoscutul manager din Huși a dat de înțeles că firma domniei-sale se va ocupa de tot ce înseamnă construcția șoselei de centură a orașului.
Cel mai probabil, a spus dl. Ciomaga, în cinci ani de zile se va circula pe noua variantă de ocolire, termenul la care Viacons Rutier va preda lucrarea finalizată.
”Așteptăm și sperăm ca, peste puțin timp, să ne ocupăm și de varianta de ocolire a municipiului Huși. Suntem în Săptămâna Luminată și Dumnezeu are grijă de noi.
Cu siguranță, centura de ocolire a municipiului Huși va fi executată într-o perioadă relativ scurtă, iar când spun asta mă refer în următorii cinci ani”, a anunțat dl. Ciomaga, o veste excelentă atât pentru drumarii de la Viacons Rutier, cât și pentru hușeni.