BUCURIE PENTRU CREDINCIOȘI… Conducerea Episcopiei Hușilor are un program încărcat pentru finalul acestei săptămâni. Pe site-ul Eparhiei au fost deja publicate Slujirile arhierești ale Preasfințitului Părinte Ignatie la Pogorârea Sfântului Duh și de Sărbătoarea Sfintei Treimi, adică duminică și luni.
Duminică, pe 7 iunie, de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Schitul Drăgești, Mănăstirea Rafaila, Protopopiatul Vaslui.
Istoricul acestui schit arată că locul a fost vizitat de cei doi episcopi care au condus Eparhia Hușilor, în ultimii 10 ani.
În 2014, Biserica Schitului „Pogorârea Sfântului Duh“ – Drăgești al Mănăstirii Rafaila din județul Vaslui a îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de fostul episcop Corneliu Onilă, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Istoria acestei așezări monahale începe în anul 1999.
Construirea așezământului monastic de la Drăgești a început în 1999. Biserica nouă a fost ridicată în 2002, iar clopotnița în 2005 de Petrică Ciornei, un bun creștin. La construcția sfântului lăcaș s-a remarcat Schipor Arcadie și fiii săi, o echipă de meseriași din comuna Laura. Clopotele sunt confecționate la Baia Mare, iar tabla din cupru de pe acoperiș provine de la întreprinderea Metrom din Brașov. Materialul lemnos din care este ridicată biserica mănăstirii provine din Ocolul Fălciu. În exterior, bârnele sunt îmbrăcate cu fibre de sticlă, operațiune executată de inginerul Romică Scafariu. Chiliile sunt făcute din fostele barăci de la fosta Cooperativă Agricolă de Producție.
Un privilegiu deosebit pentru Schitul „Pogorârea Sfântului Duh“ a fost dat de vizitele vrednicului de pomenire arhimandrit Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. De asemenea, la Schitul Drăgești a poposit pentru a sluji vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț.
În biserica schitului se află fragmente din moaștele mai multor sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Trifon Românul, Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Sofronie, Sfinții Părinți uciși în Mănăstirea „Sfântul Sava“, Sfinții Martiri căzuți în închisoarea de la Aiud, în timpul regimului ateo-comunist, s.a. Părintele stareț Vichentie Lupu, alegând loc pentru ctitorirea schitului, s-a condus după cuvintele Cuviosului Isaia Pustnicul:
„De pleci să locuiești într-un loc, să nu voiești să-ți tai repede o chilie spre locuință până ce nu afli felul de viețuire al locului, ca nu cumva să ai acolo sminteală, fie pentru grija (ce ți-o dă), fie pentru că vei vedea pe vreunii care (nu-ți plac), fie pentru sminteala prietenilor. Căci de ești înțelept, vei cunoaște în puține zile tot ce-ți va fi spre moartea sau spre viața ta“.
Citește și: PS Ignatie episcopul Hușilor Iisus Hristos este modelul desăvârșit al omului la el trebuie să ne uitam
A doua zi, luni, pe 8 iunie, de Sărbătoarea Sfintei Treimi, Ierarhul Hușilor va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad.