Zilele de 24 și 25 iulie vor avea o însemnătate aparte pentru locuitorii comunei Cozmești dar și pentru ortodocșii de pretutindeni. Și asta pentru că, în aceste zile vor avea loc ample manifestări dedicate împlinirii a 300 de ani de la ctitorirea Mănăstiri Fâstâci. Evenimentul, organizat, până la cele mai mici amănunte, de către maica stareță Chelaru Parascheva și părintele Iustinian Asaftei, cu concursul primarului comunei Cozmești, Hristache Sima, va fi unul special și care se va bucura de prezența unor invitați de seamă, atât din conducerea județului, cât și înalte fețe bisericești.
”Suntem gazdele unnui eveniment cu care te poți întalni, cel mult, o singură dată în viață. Suntem mândri de acest lucru și am făcut tot ceea ce ne-a stat în putință pentru ca evenimentul să fie unul memorabil pentru toți cei care vor participa. De asemenea, acest eveniment se va bucura de prezența, în ambele zile de activități duhovincești, de prezența Preasfințitului Ignatie, Episcopul Hușilor și de prezența Preasfințitlui Siluan, Episcopul românilor din Ungaria”, a spus primarul Hristache Sima.
Așezată pe Valea Racovei, la 25 de km de municipiul Vaslui, într-un cadru asemnănător unui amfiteatru străvechi roman, mănăstirea se află în comuna Cozmești. Prima atestare documentară a acestui așezământ monahal o reprezintă hrisovul semnat de domnitorul Vasile Lupu, la 24 ianuarie 1635 prin care decide importante scutiri de taxe pentru cinci din slujbașii ”schitului lui Racoviță”.
Continuând tradiția strămoșilor săi, Mihai Racoviță, domn al moldovei în trei rânduri, va reface din temelii întregul ansamblu monastic de la Fâstâci din care se mai păstrează până azi doar monumentala biserică cu hramul ”Sfântul Ierarh Nicolae”, finalizată în anul 1721, după cum este menționat în pisania aflată deasupra intrării principale. În primele două secole ale existenței sale, sfântul lăcaș, ridicat între timp la rang de mănăstire, este menționat în mai multe documente.
Egumenul moldovean Ioasaf Cândul va ctitori casa egumenească și zidul de incintă pe la 1834, iar apoi, între anii 1839 și 1853, arhimandritul Chiril Strichide va reabilita biserica atât în interior, prin refacerea picturii și înzestarea acesteia cu lespezi de marmură aduse din Italiua, cât și la exterior, prin supraînălțarea ei și reparații capitale efectuate la acoperiș.
Ca urmare a trecerii anilor, a celor două războaie mondiale și a deselor cutremure de pământ, pe parcursul secolului al XX-lea edificiile complexului monahal vor suferi ample restaurări. Astfel, în anul 1930 biserica a fost rerapată integral, iar între anii 1947 și 1949 și turnul de la intrare și casa egumenească au fost consolidate și refăcute la exterior. După evenimentele din decembrie 1989, viața monahală va reînvia în acest așezământ.
