Joi, sărbătoare la Mănăstirea Mălinești. PS Ignatie va sfinți biserica de lemn ”Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”

spot_img

Zi de mare sărbătoare, joi, 1 octombrie, la Mănăstirea Mălinești, pe dealurile Gârceniului. De sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, credincioșii sunt invitați să participe la sfințirea bisericii de lemn „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, unul dintre momentele importante din viața așezământului monahal.

Slujba de târnosire va fi săvârșită de PreaSfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Evenimentul va reuni obștea mănăstirii și credincioși veniți să participe atât la slujba de sfințire, cât și la Sfânta Liturghie, într-o zi cu o semnificație aparte în calendarul ortodox – Acoperământul Maicii Domnului.

manastirea malinesti biserica lemn 144

Mănăstirea Mălinești și Protoieria Vaslui îi invită pe credincioși să fie prezenți la acest moment de rugăciune și comuniune.

”Cu nădejdea în Dumnezeu și în ocrotirea Maicii Domnului, vă așteptăm cu frățească dragoste și negrăită bucurie”, este mesajul transmis prin invitația semnată de Arhimandritul Filip Mercaș.

Pentru Mănăstirea Mălinești, ziua de 1 octombrie 2026 va rămâne astfel legată de sfințirea noii biserici de lemn, în prezența Episcopului Hușilor și a credincioșilor.

PUBLICITATE
Filli`s
spot_img
spot_img
Related News