”Stimați vasluieni,
Mai sunt câteva zile până veți putea alege parlamentarii care să vă reprezinte în următorii 4 ani. Nu este deloc o alegere simplă. Alegerea făcută va influența viața fiecărui locuitor al județului Vaslui în următorii ani.
Pentru cei care încă nu mă cunosc, sunt primarul orașului Negrești din anul 2020, căsătorit și tatăl a doi copii, o fată și un băiat. De profesie sunt inginer, licențiat în energetică.
Timp de 20 de ani am activat în mediul privat, domeniul în care m-am specializat, avansând permanent în carieră pe baza de concurs și competență.
M-am mândrit mereu cu originile mele, am combătut etichetele și apelativele peiorative pe care suntem nevoiți să le suportăm, uneori, pentru că ne-am născut în Vaslui și mi-am asumat să candidez și, ulterior, să conduc un oraș catalogat din 2008 ca cel mai sărac oraș din țară.
Am realizat și finalizat proiecte esențiale pentru dezvoltarea orașului din aproximativ toate sursele de finanțare existente.
Funcția de primar mi-a permis să cunosc îndeaproape nevoile cu care se confruntă fiecare om, astfel că abordarea mea nu a fost una teoretică, gândită abstract, ci aplicată pe nevoile specifice ale comunității.
Experiența administrativă ca primar (din anul 2020) și de consilier local (în perioada 2008-2020), dar și cea profesională, de inginer și manager, mă recomandă pentru a reprezenta județul Vaslui în Camera Deputaților.
Candidez pentru prima dată la funcția de deputat, cu șanse reale, pe prima poziție de pe lista Partidului Național Liberal Vaslui. Nu sunt un candidat de profesie, ci cu o carieră solidă, în care am evoluat și am fost promovat în baza unor criterii și a evaluărilor obiective.
Mi-am început cariera în meseria pentru care am studiat, m-am dezvoltat profesional și, apoi, am ales să schimb domeniul energetic cu cel administrativ, care este mai aproape de sufletul meu.
Iubesc oamenii și mă definesc cuvintele-cheie: dorință și muncă. Îmi doresc să contribui la evoluția Vasluiului și voi munci pentru a realiza proiecte de dezvoltare durabilă și sustenabilă a județului.
Am expertiza, experiența și determinarea necesare pentru a ocupa funcția de deputat!
Județul Vaslui are nevoie să fie reprezentat de oameni care au confirmat și care pot fi motorul schimbării și al succesului!
VOTAȚI Rusu Petru-Cristinel—DEPUTAT!
VOTAȚI lista PNL pentru Camera Deputaților și Senat!
RESPECT PENTRU VASLUI!”
Cu respect,
Petru-Cristinel RUSU!
CMF:11240002