Categories: JudiciarNațional

Mesaj disperat al polițiștilor: „Luați labele jegoase de pe Poliția Română!”

LE-A AJUNS CUȚITUL LA OS… Polițiștii s-au săturat să fie folosiți de politicieni, funcție de interesele acestora într-un moment sau altul. În județul vecin cu Vasluiul, județul Neamț, un sindicat foarte activ solicită clasei politice să nu se mai folosească de această instituție de forță a statului român, să nu transforme Poliția în cârpa de șters pe jos a politicienilor.

„Polițistului român i-au fost puse în cârcă tot felul de activități nepolițienești, tocmai pentru a-l îndepărta de preocupările îndeplinirii atribuțiilor lui, acelea de a asigura protejarea cetățenilor de răufăcători, prinderea și pedepsirea celor certați cu legea etc.

Polițiștii sunt orice altceva, numai polițiști, nu. Sunt registratori, statisticieni, culegători de informații covid, verificatori de persoane izolate, carantinate, secretari, contabili, magazioneri, bucătari, lăutari ș.a.m.d!

De mult timp polițiștilor li s-a impus desfășurarea de activități care, treptat, să-l îndepărteze de scopul principal al meseriei, siguranța cetățenilor.

Cancerul politic l-au transformat în moașă comunală, într-o slugă policalificată care trebuie să servească oricăror interese, înafară de cele ale plătitorilor de taxe și impozite.

Polițistul român nu mai are timp să fie polițist!

Să nu mai vorbim de impactul devastator al microbului politic care a infectat aproape toate funcțiile decidente din Poliția Română ! Observăm cu ochiul liber cum politicienii au făcut preș din polițiști, pe care calcă cei ” nederanjați” din evoluția infracțională, pentru o ștampilă pe buletinul de vot !

Infecția se propagă foarte rapid, iar în scurt timp instituția va fi paralizată ! Nu mai e mult până când Poliția Română va intra în stop cardio-respirator, dacă putem spune așa.

Ce-i de făcut ?!

Este nevoie de intervenția CSAT !

O spunem cu foarte mare responsabilitate pentru că a devenit o problemă de siguranță națională.

Președintele României se face că nu vede cum clasa politică, într-o înțelegere comună, leagăștreangul de gâtul Poliției Române! Ministrul Afacerilor Interne „reformează” instituția lovind cu barosul la temelie, dărâmând bucățică cu bucățică ce-a mai rămas bun !

Șefi importanți din poliție tranzacționează pe piața infracțională viețile polițiștilor, agenților din stradă li s-au legat bolovani manageriali de picioare, nepolițiștii gândesc pentru polițiști, STATISTICA a devenit atribuțiune principală de serviciu, iar salvarea de vieți omenești nu mai este prilej de premiere !

Lăsați polițiștii să fie polițiști !!!

Luați-vă labele jegoase de pe Poliția Română !

Reformați cu adevărat instituția, n-o mai folosiți în scopuri politice murdare, în „jocuri” infracționale cu mize electorale, nu mai vindeți viețile polițiștilor pe voturi mincinoase !

Cetățeni ai României, puneți umărul la SALVAREA POLIȚIEI ROMÂNE, altfel veți ajunge, rând pe rând, în cătarea puștii !

În fruntea țării și în birourile politico-infractionale din Poliția Română s-au instalat vânătorii de oameni, trădătorii de neam și țară.

Ce facem?!

Stăm cu mâinile în sân sau îi lovim cu parul suveranității și cu sabia democrației în cap și la picioare ?”,

scrie Ioan Cănărău, președintele Sindicatului Europol Neamț.
Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

7 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago