Mesaj tăios al primarului de Vinderei, către liderii PSD de la București: ”Faceți un pas în spate și lăsați partidul să respire”

0
1225

Haosul din PSD, prin prezentarea unor mesaje extrem de contradictorii, când pentru a intra la guvernare, când pentru ieșirea de la guvernare, cu tot felul de poziții pro și contra în probleme economice din partea liderilor social-democrați, i-au adus la disperare pe miile de primari și aleși locali PSD din toată țara.

Garnitura de conducere a Partidului Social Democrat, cu aceiași politicieni pe care poporul nu-i agreează – Grindeanu, Stănescu, Tudose etc – modul în care liderii partidului iau deciziile, fără să consulte pe nimeni, a iritat mulți membri PSD, care sunt în pragul unor decizii care nu vor conveni celor de la conducere.

Primarul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, a lansat pe rețelele de socializare un mesaj foarte dur la adresa actualei conduceri, pe care o acuză de faptul că trage partidul în jos, prin pozițiile și declarațiile din ultima perioadă.

Redăm integral textul scrisorii deschise, semnată de dl. Ionuț Ghiur: 

Apel către Conducerea Centrală Interimară a PSD.

Partidul are nevoie de reformă profundă, nu de scuze și ezitări.

În calitate de primar ales pe listele Partidului Social Democrat și președinte al Organizației Comunale PSD Vinderei, lansez un apel public, asumat și necesar, către actuala conducere interimară a partidului.

Este momentul să încetați cu această strategie păguboasă de a lansa în spațiul public poziții neasumate, contradictorii, care nu fac decât să alimenteze confuzia și neîncrederea în rândul membrilor și simpatizanților PSD. Este inadmisibil ca lideri de prim rang precum domnul Sorin Grindeanu, domnul Paul Stănescu sau domnul Zamfir, să lanseze în mod haotic mesaje populiste,  fără consultarea organizațiilor locale.

Un partid de talia PSD nu se poate conduce prin postări online, reacții emoționale sau declarații neasumate.

Domnilor, vă rugăm, nu mai plângeți pe umerii bugetarilor, ai primarilor și ai administrației locale. Nu ne ajutați cu nimic prin aceste lamentări publice. Dimpotrivă, ne încurcați. Ne-ați ”ajutat” deja destul în ultimele luni, iar rezultatele sunt dureros de vizibile, partidul este prăbușit la 13%, organizațiile sunt demoralizate, iar membrii părăsesc formațiunea sau se îndreaptă spre alte partide.

Înainte de decizia privind intrarea la guvernare, am solicitat conducerii centrale prezentarea programului de guvernare, a protocolului coaliției și în special, a pachetului de măsuri economice. Ni s-a spus că nu sunt încă gata și că vor fi prezentate ulterior.

Domnule Grindeanu, să înțelegem că ați intrat la guvernare, fără să știți ce urmează? Iar acum, după ce v-ați angajat într-un proiect, veniți să spuneți că nu sunteți de acord cu TVA-ul, cu reducerile de personal, cu tăierea sporurilor?

Dacă nu știați la ce să vă așteptați, de ce ați acceptat? Dacă știați și ați tăcut, e și mai grav.

Această politică duplicitară, această lipsă de asumare, ne costă. Și nu doar în sondaje, ci în credibilitate, în încrederea oamenilor, în capacitatea noastră de a mai mobiliza organizațiile locale.

Vă spun deschis, partidul are nevoie de o schimbare profundă. Nu doar de nume, ci de viziune, de direcție, de curaj. Este nevoie urgentă de organizarea unui Congres Național, de o conducere legitimă, care să-și asume un nou drum și un alt mod de a face politică.

Noi, primarii, suntem pregătiți pentru reforme reale, chiar dacă unele sunt nepopulare. Susținem eliminarea pensiilor speciale, tăierea sporurilor nejustificate, reforma profundă a administrației publice locale și centrale, digitalizarea, descentralizarea.

Nu ne ferim de muncă, nu fugim de responsabilitate. Dar avem nevoie de o conducere care să nu ne încurce, care să nu ne trădeze eforturile prin ezitări și declarații ipocrite.

Decizia politică trebuie să revină acolo unde încă mai există credință în valorile social-democrate,în organizațiile locale, în comunități, în oamenii care nu au fugit când a fost greu, care au construit, care au muncit.

Viitorul PSD nu mai poate fi decis între patru pereți în București. Dacă vreți să ajutați partidul, faceți un pas în spate și lăsați-l să respire”.