Mesajul de condoleanțe al IJJ Vaslui, la trecerea în neființă a căpitanului Diana Iacob. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

0
2488

Jandarmeria Vaslui este în doliu. Colega lor, cpt. Diana Iacob, a pierit marți dimineață în teribilul accident produs pe DN 24, alături de soțul acesteia, Sorin Iacob.

Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, căpitan Iacob Diana.

Astăzi nu am pierdut doar o colegă, ci un om deosebit și un camarad de nădejde, iar plecarea ei lasă un gol greu de cuprins în cuvinte și o durere profundă în sufletele noastre.
Diana a fost un cadru profesionist dedicat, implicat și responsabil, care și-a îndeplinit mereu sarcinile cu seriozitate și demnitate. S-a remarcat prin spirit colegial, disponibilitate și implicare, fiind mereu alături de echipă și contribuind cu calm și echilibru la îndeplinirea activităților din unitatea noastră.
În aceste clipe de grea încercare, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei îndurerate să îi ofere alinare, putere și mângâiere.
Drum lin printre îngeri, Diana!
Nu te vom uita niciodată” – Colegii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.