Mesajul Episcopului Hușilor, către locuitorii județului Vaslui: ”1 decembrie 2020 – țara nu are nevoie de ochii plânși ai unei dragoste fățarnice”

ÎNVĂȚĂTURĂ…

„Patriotismul adevărat fără o adâncă înțelegere a poporului nu se poate.

1 decembrie 1918 este anul de grație al poporului român când, așa cum sugestiv spunea președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, „România s-a unit cu provinciile sale istorice”: Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).

Astfel, Ziua Națională a României ne aduce aminte de miracolul pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul român în anul 1918.

Data de 1 decembrie a fiecărui an este un bun prilej de a reflecta, în mod sincer și fără erupții patriotarde, asupra felului în care ne raportăm față de țara noastră, față de identitatea și valorile noastre naționale.

Sintagma cea mai des folosită în această zi este „iubirea de patrie”. Din păcate, nu întotdeauna are o acoperire adecvată. Nici la nivelul vieții personale, nici la nivelul vieții publice.

În acest sens, Ion Luca Caragiale, „chipul diurn al ființei naționale” (Dan C. Mihailescu), din nefericire, s-a dovedit a fi un profet adevărat atunci când a afirmat aceste cuvinte despre România: „Într-o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ți se cer dovezi, unde spiritul public nu are nici un element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci drept cel mai curat, n-ai decât să ponegrești fără drept pe alții; ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n-ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filozof, înșal-o gros, că subțire nu ți se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasă, și în urmă poți fără griji să săvârșești însuți păcatele de care osândeai odată pe alții buni nevinovați”.

Ar trebui să ne iubim țara, așa cum ne iubim părinții. Copilul care își iubește părinții niciodată nu îi va înșela, niciodată nu îi va calomnia, niciodată nu îi va disprețui, niciodată nu va profita, în chip samavolnic, de bunătatea și dragostea lor, niciodată nu îi va fura, niciodată nu îi va renega, niciodată nu le va pune la îndoială zestrea lor spirituală, niciodată nu le va contesta obârșiile, niciodată nu se va rușina cu/de ei, niciodată nu îi va necinsti prin atitudini reprobabile din punct de vedere moral, niciodată nu va fi ipocrit față de ei, niciodată nu va face promisiuni deșarte, niciodată nu îi va vicleni, niciodată nu îi va neglija, niciodată nu îi va părăsi atunci când sunt suferinzi și slabi, niciodată nu va pune interesul propriu deasupra de binele și bucuria lor, niciodată nu va căuta să-i stoarcă, în mod ilicit, de resursele lor patrimoniale. Cu alte cuvinte, întotdeauna „îi iubim ca pe lumina ochilor”, așa cum frumos ne exprimăm atunci când cineva ne este foarte drag și dă valoare reală vieții noastre.

Același Caragiale, în stilul-i caracteristic, preciza așa: „Când ar fi să dau vreo povață unui tânăr român, iată pe care i-aș da-o: «Tinere, să-ți fie scumpă patria și sfântă ca și mama ta. S-o iubești și s-o respectezi din adâncul sufletului tău. De dragostea și de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă sau paradă. Ba, ai dreptul și datoria să urăști (…) pe acei frați ticăloși care, în loc s-o iubească și s-o respecteze ca pe o mamă cuminte, onestă și severă, o curtează, o măgulesc și o exaltează ca pe o bătrână cochetă, nebună bună de tocat»”.

Țara nu are nevoie să fie lingușită pentru a avea motive să o iubești. țara nu are nevoie de ochii plânși ai unei dragoste fățarnice, ca în felul acesta să-i păcălești pe cei din jurul tău că-ți pasă de ea. Are nevoie de credință, de cinste, de hărnicie, de respect pentru valorile culturale și spirituale, de minți luminate, de luciditate, de bun simț, de meritocrație, de spirit critic, de civilitate, de unitate și de armonia constitutivă între generații.

Are nevoie de ceea ce semnala un preot ortodox român din Scoția, Părintele Ioan Florin Florescu, atunci când a adus în atenție spusa „unei bătrâne de 80 de ani, din Valea Morii, Maramureș (într-unul din episoadele fabuloasei emisiuni «Izolați în România» a Ditei Dinesz): «țara trebuie să se îngrijască amu de oameni, nu ei. Demult s-o îngrijât oamenii de țară șî i-o pus ce i-o trebuit»”.

Dumnezeu să binecuvinteze România! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

– Mesajul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.