Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Victoriei aliaţilor împotriva Germaniei naziste

0
186


Înfrângerea Germaniei naziste, care avea să capituleze oficial în fața forțelor eliberatoare occidentale, la 8 Mai 1945, a însemnat pentru Europa căderea unui regim totalitar, criminal, extremist, care a dus în pragul dezastrului întregul nostru continent.



Sfârșitul războiului a lăsat România dezmembrată, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și ținută captivă de către Uniunea Sovietică, în blocul comunist, în urma acordului de la Yalta. Căderea Zidului Berlinului a fost oportunitatea istorică a românilor de a-și alege liber soarta și de a reveni, după 45 de ani de totalitarism comunist, în matca de dezvoltare occidentală, acolo unde s-a regăsit mereu vocația sa istorică.

Pentru a reda adevărata simbolistică a capitulării Germaniei naziste, voi iniția demersurile de recunoaștere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării și în România, alături de partenerii noștri trans-atlantici.

Transformarea datei de 9 Mai în ocazie propagandistică de susținere a agresiunii militare ruse din Ucraina și pervertirea adevărului istoric prin clamarea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, ca unic protagonist, determină rememorarea marilor momente ale războiului, precum debarcarea din Normandia, eliberarea Parisului, Madridului și Romei, Atenei și a marii părți a Germaniei, un efort comun al trupelor aliate americane, britanice și franceze, alături de rezistențele naționale. Astfel, aducem un omagiu tuturor românilor care au luptat pentru eliberarea țării și a Europei de Est de sub jugul nazist.

Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României