Administrație

Mii de familii sărace din județul Vaslui vor primi vouchere de reziliență, de 4.000 de lei, anul viitor! Vezi cum se vor da ajutoarele

Românii care sunt într-o situaţie vulnerabilă vor putea beneficia de noi vouchere, a anunţat, luni, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Este vorba despre vouchere de rezilienţă pentru sprijinirea populației vulnerabile, mai exact pentru cei care trebuie să-şi repare locuinţa sau trebuie să-şi schimbe electrocasnicele vechi.

„Dăm bani pentru repararea caselor celor care se află în dificultate, cei cu mulți copii, peste cinci copii. Ne referim la acele categorii”, a declarat ministrul Marcel Boloş, luni, pentru Antena 3 CNN. Oficialul spune că suma luată în calcul în acest caz este de 4.000 de lei.

„Mai avem o altă categorie cu trei componente: pentru aragaz, frigider, mașina de spălat. Suma: 4.000 de lei”, a spus Boloş.

Voucherele pentru electrocasnice este un program diferit de Rabla pentru electrocasnice. Potrivit ministrului, este vorba despre 220.000 de beneficiari ai acestor vouchere, iar bugetul alocat pentru ele este de 600 milioane de euro.

”Noi vrem să acoperim o gamă cât mai largă de beneficiari pe care îi avem în vedere și, desigur, în funcție de cum vor evolua aceste proiecte pilot, suntem dispuși ca să creștem bugetul.

Este un proiect care este gândit competitiv și vrem ca proiectele pe care le vom finanța să fie de calitate și să poată să asigure, cum am spus, aceste condiții de locuire și de calitatea vieții.

Centrele comunitare care au pe lângă primării asistent medical, asistenți social, asistenți educațional, vor fi cele care vor avea în grijă ca aceste vouchere să fie folosite cu destinația pentru care au fost acordate”, a explicat ministrul Investițiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş,

Adrian Preda

Recent Posts

Duminică, Brâul Maicii Domnului ajunge la Vaslui. Marți și miercuri, bârlădenii se vor închina la Brâul Maicii Domnului

Anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va fi adusă, din Grecia, de la…

4 minute ago

Când vom merge la vot, la prezidențiale și parlamentare? Marcel Ciolacu: Joi prezentăm variantele

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta…

42 de minute ago

Nicolae Ciucă: Sunt singurul om politic care a demonstrat că are onoare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că este "singurul om politic" din România care a demonstrat…

49 de minute ago

Vasluienii își pot lua rămas bun, miercuri, de la prof. Brândușa Dobriță. Drum lin spre lumină, doamna profesoară!

Astăzi, timp de câteva ore, trupul neînsuflețit al regretatei profesoare Brândușa Dobriță va fi depus…

59 de minute ago

Cum au comemorat vasluienii împlinirea a 520 de ani de la trecerea în neființă a Domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare

„Poporul găsise în Ştefan cel Mare cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului…

15 ore ago

Anunț de condoleanțe – Comuna Muntenii de Jos

Familia ROMAN Gheorghe și Margareta, din satul Muntenii de Jos, deplâng trecerea în neființă a…

15 ore ago