Ministrul Nelu Tătaru a fost demis de Parlament, dar rămâne în funcție. Iată reacția PNL!

0
325




INVALIDAT, DAR CU MANDAT!… Camera Deputaților a adoptat miercuri moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Sănătății, dr. Nelu Tătaru. Intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, moțiunea a fost votată de 164 de deputați, în timp ce 85 s-au împotrivit, iar 48 s-au abținut.









Trecerea unei moțiuni simple nu implică automat și demiterea ministrului, fiind o formă de control parlamentar fără efecte juridice.

PSD a mai trecut, în ultimele săptămâni, moțiune simple împotriva a mai mulți miniștri precum Violeta Alexandru, Monica Anisie, Marcel Vela, Adrian Oros sau Florin Cîțu. Dezbaterea moțiunii depuse împotriva ministrului Ion Ștefan a fost amânată.

În timpul dezbaterii de marți, social-democrații și-au concentrat discursurile de la moțiunea simplă pe trei capete de acuzare: menținea lui Adrian Ionel în fruntea UNIFARM de PNL, blocarea testării în Capitală și faptul că spitalele sunt închise pentru bolnavii cronici.

Aseară, PNL a avut o primă reacție la scandalul din Parlament.

„Camera Deputaților, dominată de PSD și de sateliții săi, a aprobat o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Dr. Nelu Tataru. O moțiune simplă nu poate duce la demiterea unui ministru, chiar dacă a fost adoptată.

În timp ce Guvernul PNL se luptă pentru sănătatea românilor, confruntându-se cu o epidemie extinsă la nivel mondial, PSD încearcă să câștige capital electoral, printr-o moțiune simplă la adresa ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Ignorând cifre și inventând pretexte ridicole, deputații PSD s-au întrecut în atacuri la persoană și mistificări ale realității, împotriva unui ministru aflat în prima linie a luptei împotriva epidemiei. Să nu uităm că PSD a lăsat sistemul sanitar în colaps și cu stocuri zero la materiale necesare combaterii epidemiei! Să nu uităm că Departamentul pentru Situații de Urgență, în mod repetat, a solicitat Ministerului Sănătății completarea stocurilor. Toate demersurile între 2017-2019 nu au fost luate în considerare de guvernele PSD, așa cum rezultă din adresele DSU!

Activitatea ministrului liberal al Sănătății a fost dedicată luptei împotriva răspândirii coronavirului, fiecare dintre acuzele aduse în moțiune fiind combătută cu date reale:

  • Am reușit să creștem capacitatea administrativă a sistemului sanitar, capacitatea de testare (RT PCR), am stimulat financiar personalul medical și am suplimentat în mod real, nu doar pe hârtie, numărul de posturi din sistemul medical;
  • Am sprijinit și stimulat producătorii naționali să fabrice materiale sanitare în România și am luat decizia de a suspenda exportul paralel de medicamente, pentru a asigura medicamentele necesare, pentru tot spectrul de afecțiuni medicale;
  • După ani de amânări, am demarat construirea primelor trei spitale regionale de urgență la Cluj, Craiova și Iași, cu o valoare însumată de peste 1,64 miliarde euro, finanțare europeană nerambursabilă;
  • Mai mult decât atât, indicatorii de evoluție a virusului Sars-Cov2 la nivelul Uniunii Europene demonstrează pe deplin că în țara noastră criza a fost gestionată corespunzător. Astfel, conform European Centre for Disease Prevention and Control, pentru data de 4 iunie 2020 în România numărul de cazuri confirmate la 100.000 de locuitori a fost de 101, iar state dezvoltate, cu sisteme sanitare puternice au înregistrat un număr și de peste 5 ori mai mare, raportat la 100.000 locuitori: 517,4 în Irlanda, 514,4 în Spania, 513,8 în Belgia, 400,7 în Suedia sau 386,9 Italia. Numărul de decese la 100.000 de locuitori a fost de 6,6 în România, comparativ cu 83,4 în Belgia, 59,8 în Spania, 55,6 în Italia sau 44,6 în Suedia. Din punctul de vedere al testării populației, România a reușit un grad de acoperire de 2,2%, nivelul fiind superior unor state precum Austria 2,19%, Cehia 2,13%, Olanda 1,76% sau Irlanda 1,62%”,

au anunțat liberalii.