Misterul mașinii de lux incendiate pe strada Decebal a fost elucidat! Un bărbat de 34 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor

0
444

La trei săptămâni de la incident, polițiștii vasluieni au reușit să elucideze misterul autoturismului de lux distrus de flăcări, pe strada Decebal din municipiul Vaslui. La acea vreme, pompierii militari, solicitați la fața locului, au acționat rapid, după cel mult zece minute incendiul fiind lichidat. Autoturismul, care valorează în jur de 40.000 de euro, a fost distrus în proporție de aproximativ 70%. De asemenea, în urma incendiului, o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați din fațada și termoizolația blocului a fost degradată.

Cazul a intrat apoi în atenția polițiștilor. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, pe fondul unui conflict spontan avut anterior cu apelantul, la un local de alimentație publică, bărbatul în vârstă de 34 din ani ar fi incendiat autoturismul parcat în fața domiciliului persoanei vătămate.

În urma incendiului, autoturismul a distrus în proporție de 75%, totodată fiind cauzate avarii și la fațada blocului unde s-a produs incendiul. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este estimat la 35.000 lei. În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au luat față  de bărbatul în vârstă de 34 de ani măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.